Avantajele menținerii umidității în clădiri

Atunci când ne raportăm la umiditate, ne gândim la anumite condiții atmosferice destinate să îmbunătățească confortul și productivitatea personalului din incinta spațiului locuibil și astfel acoperim doar o arie restrânsă a aplicabilității acesteia.

Așa că ne-am propus în cadrul acestui articol să listăm beneficiile particulare, pe care umiditatea relativă le aduce clădirilor.

Intuitiv, principalul avantaj este extinderea longevivității clădirilor și maximizarea funcționalităților acestora.

Ca proprietari de imobile, tindem să privim utilitatea acestora pe termen lung și dorim să avem costuri de mentenanță cât mai reduse. La fel și industriile gigant urmăresc același obiectiv, iar acest aspect îl vom discuta în continuarea articolului.

Perspectiva industriilor raportată la întretinerea cladirilor în schimb, este strâns legată de activitatea desfășurată în incinta acestora, iar condițiile necesare diferă de la industrie la industrie după cum vom vedea în modele de mai jos.

Manufacturarea papetărie

Umiditatea ridicată este o problemă dăunătoare, în special, industriei de papetărie, împachetare și de printare. La peste 60% aceasta curbează și expandează hârtia, iar procesul este ireversibil. Cartonul se umflă la margini și devine instabil și nesigur pentru a fi depozitat. Calitatea materialelor imprimate ca revistele, brosurile sau bannerele este periclitată.

Manufactura farmaceutică

Umezeala are potențialul de a provoca dezastre în producția farmaceutică, dacă nu este ținută sub control. Și anume, căptușirea și uscarea tabletelor farmaceutice depind de nivelul de umiditate pentru a atinge o rată de eliberare maximă, implicit o eficiență optimă.

Robotică și cabine pentru stropit vopsea

Din această categorie fac parte și vopsitoriile auto, în cazul cărora umiditatea ridicată impiedică aderența corectă a vopselei pe caroserii.

Similiar, roboții laolaltă cu alte echipamente dotate cu circuite electronice sensibile  necesită o temperatură/umiditate constantă pentru a funcționa corespunzător. Riscul unei descărcări electrostatice există în caz de umiditate relativă scăzută în conjuncție cu mișcarea oamenilor și mașinăriilor automatizate.

Centre de testare

În funcție de procesele de testare aflate în derulare, umiditatea și temperaturile din centre pot varia. În cazul unui tunel aerodinamic, spre exemplu, testarea este permisă doar la temperaturi de la -40 C la 66 C și nivele de umiditate de la 0 la 100 Rh. Setările corespunzătoare în astfel de încăperi sunt extrem de esentiale

Muzee

Prezervarea operelor de artă și a documentelor istorice în cadrul muzeelor, galeriilor și clădirilor istorice reprezintă o preocuparea de actualitate la nivel global.

O umiditate ridicată poate determina chimicalele și acizii din adezivul folosit la îmbinarea unor cărți istorice să se deterioreze. Muzeele în general depozitează operele de artă în spații ventilate, la o temperatură constantă și la o umiditate joasă cuprinsă între 30% și 50% rh .

Aceste niveluri precise sunt monitorizate prin instalarea multor senzori de temperatură și umiditate conectați la un sistem central de control.

Summary
Avantajele menținerii umidității în cadrul clădirilor
Article Name
Avantajele menținerii umidității în cadrul clădirilor
Description
Atunci când ne raportăm la umiditate, ne gândim la anumite condiții atmosferice destinate să îmbunătățească confortul și productivitatea personalului din incinta spațiului locuibil și astfel acoperim doar o arie restrânsă a aplicabilității acesteia. Așa că ne-am propus în cadrul acestui articol să listăm beneficiile particulare, pe care umiditatea relativă le aduce clădirilor.
Author
Publisher Name
Life Art Distribuție
Publisher Logo

Introdu Comentariu

Pin It on Pinterest

Share This